Gabriela Cristea a trecut prin clipe grele, încă din primele zile din noul an. Gravidă în șapte luni, vedetei i s-a făcut rău în timpul emisiunii pe care o moderează, însă a reușit să reziste până la pauza de publicitate. Imediat după, a avut nevoie de îngrijiri medicale și i s-a pus masca de oxigen. Din fericire pentru prezentatoare, totul s-a sfârșit cu bine, după ședința cu aerosoli și-a revenit.
Gabriela Cristea este însărcinată pentru a doua oară și urmează să devină mama unei fetițe peste aproximativ două luni. Recent, ea a dezvăluit că, deși îi este greu din cauza programului: „De când sunt însărcinată, recunosc că nu mai am putere pentru lucrurile astea de cochetărie. (…) Nu mai folosesc vopseluri cu amoniac, deşi culorile sunt mai puternice, se ia mai greu. Le recomand mămicilor. Înţeleg că este nociv pentru sarcină. Eu am optat şi pentru varianta să nu îmi mai dau unghiile cu ojă. Acetona aia… am optat pentru varianta de a nu o mai folosi absolut deloc. Încerc să mă ţin şi să mă îngrijesc. În general când eşti însărcinată oamenii spun: ai ce frumoasă eşti! Şi tu te simţi ca un balon, ca o balenă eşuată. De două ori pe lună mă duc la cosmetică, la ce am nevoie”.
Gabriela Cristea dezvăluit tuturor cât de mult i-a crescut burtica. Totul a fost posibil prin ținuta pe care a purtat-o: o rochie scurtă și cu mâneci, colorată cu alb și galben. Și, pentru ca burtica de gravidă să i se vadă în toată splendoarea, prezentatoarea a fost filmată din profil de colegii săi. La un moment dat, viitoarea mămică a împărtășit un episod amuzant pe care l-a trăit împreună cu producătoarea emisiunii sale.
“Vin și eu într-o zi cu o rochie așa, pe umeri, îmi atârna așa și mi se vedea o bretea de la sutien, și zic: «Hai, dragă, că e sexy, ce nu vă place?». Și Adelina mea, producătorul emisiunii îmi zice: «Păi da, dar nu vezi ce bretea ai?». Și zic: «Da, păi e de gravidă, ce vrei să-mi pun?
Sunt un pic invidioasă. Eu mă gândesc cum să-mi pun o pernă sub burtă, să mă rostogolesc de pe-o parte pe alta”, a povestit Gabriela Cristea în cadrul emisiunii “Te iubesc de nu te vezi”.